Azets, sponsorul BC CSU Sibiu și CS Măgura Cisnădie

Blog | Proiecte Azets | 27.09.2017

de Ana-Maria Matusoiu

În luna iulie, Azets a decis să sprijine echipa de baschet BC CSU Sibiu. Două luni mai târziu, s-a alăturat, ca sponsor, și echipei de handbal CS Măgura Cisnădie. 

Azets a decis să se implice în aceste două frumoase proiecte pentru că dorește să sprijine performanța sportului, iar cele două cluburi au demonstrat că au un potențial enorm.

Azets a urmărit cu mare interes parcursul echipei CSU Sibiu în competițiile în care a fost angrenată pe parcursul sezonului trecut, iar evoluțiile bune reușite de clubul sibian au convins compania noastră că acest sport are nevoie și de ajutorul nostru. Ne-au plăcut modul în care au luptat jucătorii, dăruirea antrenorului, felul în care fanii și-au susținut echipa și notorietatea pe care galeria sibiană a căpătat-o la nivel național.

Citește și aici despre parteneriatul dintre Azets Insight România și BC CSU Sibiu!

Azets, partenerul CS Măgura Cisnădie

La fel de mult ne-a încântat atmosfera creată la Cisnădie, în jurul echipei CS Măgura. Ne-am spus că astfel de proiecte merită să fie susținute!

„Am legat două parteneriate în această vară, primul cu echipa de baschet CSU Sibiu și al doilea cu echipa de handbal CS Măgura Cisnădie. Despre CSU Sibiu pot să spun că noi, cei din Azets, am urmărit cu interes evoluțiile din sezonul precedent și ne-au cucerit dăruirea jucătorilor și atmosfera frumoasă creată în Sala Transilvania de către suporteri. Locul IV și calificarea în Cupele Europene au venit ca o confirmare a unui sezon reușit, fapt care pe noi ne-a făcut să ne alăturăm acestui proiect frumos, cu speranta că împreună vom reuși să facem performanță.
Nu ne-am oprit aici, așa că după baschet, a urmat handbalul. Considerăm că și la Cisnădie există un proiect frumos și noi ne mândrim cu echipa de acolo. De aceea vrem să punem umărul la succesul echipei în Liga Națională. Sperăm că ambele colaborări vor fi de bun augur și că ne vom bucura împreună, mult timp de acum înainte, de reușitele celor două echipe”, a declarat Alina Burja, managing director al companiei Azets.

Pe parcursul întregului sezon competițional, reprezentanții Azets vor fi în tribunele Sălii Transilvania si în ale Sălii din Cisnădie, pentru a susține atât echipa de baschet, cât și pe cea de handbal.

Hai, CSU Sibiu! Hai, Măgura Cisnădie!

IMG_5455-1024x683.jpg

site-1024x683.jpg

post author

Despre Ana-Maria Matusoiu

Marketing Specialist Azets România