Povestea Azets România
De la 3 la 700 de angajați
Când am pornit la drum, eram doar trei angajați. Am crescut treptat și am ajuns, la finalul anului 2014, la 200 de salariați. Dezvoltarea companiei a mers într-o direcție potrivită și numărul angajaților a continuat să crească într-un ritm accelerat. Dacă la începutul lui 2017 sărbătoream frumoasa cifră de 500 de angajați, primăvara anului aniversar ne-a găsit și mai mulți.
Azets a depășit cifra de 700 de angajați în România, în departamentele de Contabilitate, Salarizare, Validare, IT și R&D, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Și să ne motiveze să continuăm planurile de dezvoltare cu aceeași determinare, curaj și dorință de a crește și a oferi atât servicii de înaltă calitate clienților Azets, cât și condiții de muncă excelente angajaților noștri.
„Compania a intrat pe piața din România în anul 2008 și a pornit la drum cu doar trei angajați. Am crescut foarte mult începând din 2013, când eram 32 de angajați și am ajuns, iată, la o cifră frumoasă de 700 de angajați. Suntem o companie mare, ne-am extins în patru orașe din România și avem planuri mari privind viitorul, astfel că oferim în continuare oportunități de angajare în toate sediile noastre. Ne implicăm cât de mult putem în proiecte comunitare, sociale, educaționale și sportive”, spune Alina Burja, managing director Azets România.
Azets sărbătorește 10 ani în România și o cifră de 700 de angajați
În anul în care împlinește un deceniu de activitate în România, Azets a ajuns la cifra de 700 de salariați și continuă angajările în toate cele patru orașe din țară în care s-a extins.
Citește mai multe despre aniversarea Azets, atingerea cifrei de 700 de angajati și planurile de viitor ale companiei.
În 2018 am sărbătorit 10 ani de activitate în România!
Un deceniu de succes care a fost marcat printr-o campanie aniversară ce s-a întins pe parcursul întregului an: #Azetsde10.
„Sloganul nostru, #Azetsde10, anunță că suntem o companie cu o istorie de 10 ani în România, o companie care încearcă să facă lucruri de 10 și, nu în ultimul rând, o companie care se va implica în cel putin 10 evenimente pe parcursul acestui an aniversar” - Alina Burja, managing director Azets România.