Reinventează. Refolosește. Reciclează.

Azets România | 24.03.2021

de Irina Sterpu

Protejarea mediului înconjurător a devenit un subiect tot mai important în ultimii ani. Chiar dacă se discută și se iau măsurile necesare la nivel mondial, cu toate acestea, schimbarea vine cu pași mici, de la fiecare dintre noi.

Un pas mic, dar semnificativ, este campania pe care am lansat-o: „Reinventează. Refolosește. Reciclează.” Aceasta are la bază un altfel de concept de reciclare, și anume reciclare creativă (sau upcycling). Cu ajutorul campaniei, colegii au transformat obiectele inutile sau nedorite din propria casă în ceva nou și folositor. Sunteți curioși să vedeți ce obiecte pot fi transformate în adevărate opere de artă? Aflați în rândurile de mai jos:

 

Anca Purel

„Mă alătur și eu campaniei de reciclare și doresc să vă prezint una dintre cele mai frumoase metode de relaxare - pe care am descoperit-o acum câțiva ani - arta plierii hârtiei, ce poartă denumirea de ORIGAMI (ori = a plia + kami = hârtie). Origami contribuie la dezvoltarea creativității, fiind folosită chiar și la NASA pentru proiectarea navelor spațiale sau în domeniul industriei auto pentru împăturirea airbagului etc. Iubesc să confecționez obiecte origami 3D atât din hârtie de ziar cât și din hârtie specială origami. Iată câteva dintre ideile mele: în poza atașată sunt în prim plan un coșuleț, o lebădă și o roabă (aceasta din urmă fiind lăcuită) - toate acestea fiind realizate din hârtie de revistă, iar în plan secundar sunt alte câteva figurine pe care le-am realizat din hârtie origami. ”

 

Andreea Bârlea

„Reciclarea produselor înseamnă pentru mine redescoperirea lor printr-o altă utilitate. Astfel că, o sticlă de vin, suc sau bere poate ușor lua locul unei vaze, onferindu-i un aspect primăvăratic. Un ghiveci de plastic cu urme de uzură, cu un plus de materiale și coji de fistic, e reinventat într-unul vintage. Paletul de lemn poate lua locul unui suport de flori, iar cutiile de chipsuri sau cele metalice, rămase de la diverse produse alimentare, sunt obiecte de decor, cum se poate vedea în exemplele de mai jos: ”

 

 

Melina Cojocaru

„Vă propun o activitate simplă și relaxantă care să ne aducă puțin mai aproape de primăvara pe care o așteptăm cu nerăbdare. Pentru aceasta vom avea nevoie de o cutie de carton (poate să fie de pizza/ de pantofi sau orice ambalaj de carton), coji de fistic, pistol de lipit, o ramă de tablou și multă imaginație. Vom începe prin a tăia cartonul în forme rotunde egale sau de diferite dimensiuni în funcție de cât de mari vrem să fie floricelele. Întotdeauna vom începe din centrul cercului spre exterior adăugând fistic până când tot spațiul se va umple. Le putem colora cu acrilice dacă vrem să aibă un aspect mai „viu”. Eu le-am lăsat simple și le-am integrat într-un mini tablou cu mușchi de câmp uscat. ”

 

 

Steliana Paloși

„Am încercat să îi fac celui mic 2 suporturi pentru creioane și carioci. Ursulețul este din sticlă de plastic, iar peisajul montan este dintr-o cutie de metal. Noi reciclăm de foarte mult timp și sperăm ca toată lumea să încerce să facă acest lucru.”

 

Gatea Gabriela

„Aș dori să împărtășesc cu voi primul simbol al primăverii pe care fiica mea, Amalia, care are acum 3 ani și jumătate, mi l-a dăruit cu sensibilitatea ei, la începutul acestei luni. Mărțișorul este rodul efortului ei, sub îndrumarea educatoarei de la grupa din care face parte, de a realiza din coaja de fistic, un obiect atât de delicat și plăcut privirii. L-am purtat cu drag și mândrie în toate ședințele mele cu echipa, l-am prezentat ca fiind un obiect de nelipsit din piept, în tot acest debut al primăverii. Mă sensibilizează gestul ei de a-mi oferi un obiect la care a depus efort. Efectul vizual și artistic, dar și emoțional, pentru mine, personal, sunt de apreciat.”

 

Raluca Timar

„S-a alăturat campaniei și pușculița eco, cu trupul zvelt format din pet, picioare din dopuri de plastic și urechi din cofraj pentru ouă. 

Sloganul ei e: The piggy bank gets fatter, as the work gets better @ Azets.”

 

Alături de Raluca, la campanie au participat Florina Oltean, Claudia Ștefan și Teona Cioran.

 

Mulțumim tuturor participanților care s-au alăturat campaniei „Reinventează. Refolosește. Reciclează.”

post author

Despre Irina Sterpu

Marketing Specialist Azets România