Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri!

Blog | Azets4Kids | 19.01.2021

de Irina Sterpu

Aceasta este o campanie educațională organizată de „Turnul Sfatului” din Sibiu și a avut drept scop să informeze copiii despre importanța colectării selective a deșeurilor. Campania s-a desfășurat pe parcursul lunii octombrie-noiembrie și s-a adresat elevilor din ciclul primar și gimnazial din 5 școli din Sibiu.

Prin intermediul elevilor, proiectul și-a propus să transmită informații referitoare la importanța colectării selective a deșeurilor la generațiile adulte (părinți și bunici), uneori mult mai receptive la mesajele propriilor copii, respectiv nepoți, decât la mesajele transmise prin metodele tradiționale. 

Pentru ca această informarea să fie atractivă și eficientă, la fiecare eveniment, copiii au fost întâmpinați de cele cinci personaje principale: PETrică, Miticlă, Mărie Hârtie, BIOrel și, respectiv, Tanti Rezi. Azets 4 Kids s-a alăturat cu drag acestui proiect, adoptându-l ca personaj pe PETrică.

Întâlnirea dintre organizatori și elevi s-a desfășurat on-line, iar cu ajutorul cadrelor didactice au fost transmise informații pe subiectul colectării selective, cât și scurte documentare despre impactul deșeurilor asupra mediului, dar și despre modul în care funcționează sistemul de colectare selectivă a deșeurilor în municipiul Sibiu.

 

 

În urma acestui proiect, mulți dintre elevi au dorit să se implice în continuare în povestea colectării selective a deșeurilor, realizând un desen pe această temă. Peste 50 de lucrări au fost făcute publice în cadrul unei „expoziții virtuale”. Vă prezentăm câteva dintre desene ale elevilor care au participat la acest proiect:

  

                       

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre această campanie sau să vedeți și alte desene din cele 50, accesați link-urile de mai jos:

post author

Despre Irina Sterpu

Marketing Specialist Azets România