„Ne jucăm și curățăm” este o campanie care prin intermediul jocului a avut ca scop să aducă copiii și părinții împreună pentru educarea comunității și ecologizării celor mai mari locuri de joacă din Sibiu: Parcul Sub Arini și parcurile din cartierele Valea Aurie, Hipodrom și Ștrand.
A doua ediție a campaniei a avut loc pe data de 10 iulie, în parcul Sub Arini. Copiii și colegii prezenți au avut posibilitatea să cunoască personal celebrele personaje din proiectul local „Și în gunoi sunt super-eroi!”. Tanti Rezi, Miticlă, PETrică, Mărie-Hârtie și BIOrel le-au explicat copiilor importanța colectării selective, iar cu ajutorul tehnologiei 3D, aceștia au avut posibilitatea să vadă ce se întâmplă cu gunoaiele aruncate în afara coșului de gunoi.
Cu multă atenție, grijă și responsabilitate față de mediul înconjurător, copiii, ajutați și de personajele implicate, au aplicat teoria în practică și au colectat deșeurile din spațiul verde. Pentru implicare și efortul depus, micii eroi au primit și câte un premiu la sfârșitul activității.