Azets people: Alexandra Grovu

20.05.2021

de Irina Sterpu

7 ani de experiență în cadrul companiei. Pare mult, nu?

Dar nu și pentru Alexandra, colega noastră din echipa de Payroll, Sibiu. Îi place ceea ce face, de aceea cei 7 ani au trecut foarte repede. Mai multe detalii despre activitatea în companie și cum Alexandra își petrece timpul liber, aflați în rândurile de mai jos:

„Mă numesc Alexandra Grovu și fac parte din echipa Azets/Visma încă din anul 2014. În 22.04.2021 am împlinit 7 ani de când sunt membru activ al companiei. Ocup funcția de Team Leader pe unul dintre proiectele din departamentul de Payroll. Echipa pe care o coordonez se ocupă cu verificarea deconturilor de călătorii. 

În ce constă activitatea noastră? Verificăm și aprobăm deconturi de călătorie pentru clienții care doresc să beneficieze de sistemele în care lucrăm.

Îmi place foarte mult locul de muncă pe care îl am pentru oportunitățile de dezvoltare pe care mi le oferă. Mă bucur că am avut posibilitatea de a călători în Norvegia pentru a prelua proiecte și a lega o strânsă legătură de colaborare cu persoanele responabile de respectivele proiecte.

Colegii din echipă sunt implicați și mă bucur că-i pot ajuta să se dezvolte atât profesional, cât și personal. Îmi place că fiecare zi este o nouă provocare pentru mine și, totodată, o oportunitate de învățare. 

Deși sunt și mămică de 2 preadolescenți de 11 și 8 ani, încerc pe cât posibil să îmi fac timp pentru pasiunile mele. Definitoriu pentru mine este cititul. Îmi place să citesc cărți de dezvoltare personală (care în ultimii ani m-au ajutat foarte mult și pe partea profesională), spiritualitate, romane polițiste și cu avocați, care mi-au prins bine la joburile de până acum, pentru tot ce a însemnat cercetare. În principal, apreciez orice lectură de calitate care îmi poate aduce un plus valoare. Totodată îmi place să călătoresc, să petrec timpul împreună cu oamenii dragi, având discuții constructive și din care fiecare să învățăm ceva. 

 

 

Celor interesați de un post de lucru în compania Azets, le-aș recomanda să vina cu inima și mintea deschisă, să încerce să învețe tot ce pot de la oamenii de aici, și să înțeleagă că din orice meserie, dacă te implici, poți avea atât beneficii profesionale, materiale, cât și satisfacții personale.”

 

Dacă ești în căutarea unui loc de muncă și îți dorești să fii parte din echipa Azets, verifică lista cu posturile disponibile accesând pagina Carieră.

De asemenea, ne poți trimite CV-ul tău la adresa de e-mail: recrutare@azets.com! 

post author

Despre Irina Sterpu

Marketing Specialist Azets România